Arhiva pentru 23 iulie 2010

Mai multe obiecte de uz casnic au fost sechestrate în contul datoriilor

În dimineaţa zilei de ieri, executorul Oficiului de executare Rîşcani, împreună cu reprezentanţii ÎM Regiei Comunal Locative a orăşelului Cricova, reprezentanţii SA „Termocom”, a reprezentantului Poliţiei şi a echipelor de jurnalişti s-au deplasat la domiciliul unui debitor care acumulase o restanţă considerabilă la plata facturilor de energie termică.
Menţionăm că conform titlului executoriu suma debitoare constituie 8173 lei, până în momentul sechestrării rău-platnicul a continuat să acumuleze noi datorii, la momentul actual suma datoriei fiind de 9674 lei.
Deplasându-se la faţa locului, executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal de sechestrare şi ridicare a următoarelor bunuri: frigider, aspirator, maşină automată de spălat şi altele.
Potrivit procesului-verbal, debitorul s-a angajat să-şi stingă datoria în decurs de 15 zile. În caz contrar, acestea urmează a fi evaluate şi, ulterior, vor fi expuse la licitaţie.
SA „Termocom” face apel către toţi consumatorii cu restanţe la plata consumului de energie termică să le achite neîntârziat pentru a evita litigiile şi aplicarea unor asemenea măsuri.


Graficul timpului probabil in Chisinau