Arhiva pentru 9 iulie 2010

Un debitor din sect. Centru a fost la un pas de debranşare de la reţeaua de energie termică

În dimineaţa acestei zile, echipa tehnică, reprezentanţii ÎMGFL nr. 9 şi SA „Termocom” s-au deplasat la domiciliul unui consumator cu restanţe la plata facturilor de energie termică în vederea deconectării apartamentului acestuia de la reţeaua de încălzire.
În cazul consumatorului în cauză, există deja două titluri executorii: din 2006, pentru suma de 12178,73 lei şi din 2009, pentru suma de 9484,14 lei, plus taxa de stat în mărime de 270 lei, ambele până în prezent nefiind executate. Actualmente, suma datoriei pentru energia termică constituie 26073,67 lei.
Pentru a evita, însă, procedura de debranşare şi iminenţa suportării frigului în locuinţă în următoarele sezoane de termoficare, debitorul şi-a asumat angajamentul să achite în următoarele două săptămâni suma de 10 000 lei, întocmind în acest sens şi o scrisoare de garanţie, iar restul – conform unui grafic.
Dacă debitorul nu-şi va onora obligaţiunea asumată în scris, locuinţa acestuia va fi, totuşi, deconectată de la încălzire.
SA „Termocom” face apel către rău-platnici să achite în cel mai apropiat timp restanţele pentru energia termică cosumată.

A fost ales consiliul de administrare al SA „Termocom” şi comisia de cenzori

Miercuri, 7 iulie a.c., acţionarul majoritar al SA „Termocom” a convocat  adunarea generală extraordinară a întreprinderii, la care administratorul Dionisie Antocel a prezentat o informaţie amplă privind starea economică, starea masei debitoare şi a masei creditoare, rezultatele financiare ale SA „Termocom”, propunerile privind executarea planului adoptat; au fost aleşi membrii consiliului de administrare şi ai comisiei de cenzori.
În raportul prezentat, administratorul Dionisie Antocel a expus circumstanţele care au condus la falimentarea întreprinderii, desfăşurarea procedurii de insolvabilitate, a planului de reorganizare, acţiunile întreprinse şi proiectele desfăşurate de administraţie şi creditori în vederea îndeplinirii Planului de reorganizare în aspectul creşterii eficienţei managementului şi restituirii datoriilor faţă de creditori.
De asemenea, acţionarii au fost informaţi despre majorarea în perioada procedurii insolvabilităţii a valorii contabile a activelor fixe cu 27%, efectuarea achitărilor faţă de creditori, precum şi despre cauzele formării noilor datorii.
Adunarea generală extraordinară a ales din cei 12 candidaţi propuşi, 7 membri ai consiuliului de administrare a SA „Termocom”: Corneliu Pîntea, Tudor Cernenco, Veronica Herţa, Emil Guţu, Pavel Caba, Serghei Ciauş, Sergiu Palihovici.
Membri ai comisiei de cenzori au fost aleşi Aliona Botezat, Svetlana Berzoi şi Sofia Jivoglead.
Preşedintele adunării acţionarilor a informat în final că potrivit prevederilor statutului SA „Termocom”, organul executiv – directorul general urmează a fi ales de către consiliul de administrare, care în decurs de o săptămână se va întruni şi va desemna conducătorul SA „Termocom”.


Graficul timpului probabil in Chisinau